Îndrăznim să purtăm culori? Asocierea roșu-roz

Îndrăznim să purtăm culori? Asocierea roșu-roz

 

De mici copii ni se întipăresc în minte anumite concepții. Concepții, după care ulterior funcționăm. De obicei fără să ne dăm seama. Inclusiv atunci când vine vorba de felul în care alegem să ne îmbrăcăm.

Îndrăznim să purtăm culori?

Îndrăznim să purtăm culori? Asocierea roșu-roz

Iar de asta mi-am dat seama recent. Am început să cochetez cu ideea de obiecte vestimentare în roșu și roz. În aceeași ținută.

Și am avut ezitări.

În anii copilăriei, ai adolescenței, chiar și ai facultății această asociere de culori nu era prezentă în jurul meu.

Iar dacă apărea totuși, acea persoană era privită cu neîncredere. Fiindcă nu era ceva cu ce noi eram obișnuiți.

Este desigur o combinație atipică.

Și categoric o combinație de culori îndrăzneață. Dar și una destul de inspirată.

Îndrăznim să purtăm culori? Asocierea roșu-roz

Asocierea roșu-roz

Și ușor, ușor ajung la rochița mea.

O rochie cu linii și tăieturi simple. În care cromatica spectaculoasă spune povestea.

O comandasem de pe Bonprix pentru un eveniment la care îmi doream să particip.

Socoteală de acasă, nu s-a potrivit cu cea din târg. Iar rochia mea a rămas nepurtata.

Așa că am decis să o îmbrac într-o după-amiază. La o ieșire în oraș cu prietenii.

Și am plimbat-o peste tot. Prin centru. La o limonadă pe malul apei.

Am râs în ea până în miez de noapte, bucurându-mă de confortul ce mi l-a oferit.

Însă să nu credeți că eu sunt singura persoană ce în ultima perioada a început să viseze la ținute roz-roșu.Îndrăznim să purtăm culori? Asocierea roșu-roz

Rochie Bonprix

De prin 2019 când încă era trendul color block, pe covorul roșu al Premiilor Emmy, această asociere și-a făcut debutul.

Marile branduri au început să introducă acesta combinație de culori de prin 2020 în colecțiile  lor.

Iar săptămâna trecută în Ischia, insula de vis din Italia, a fost un show de prezentare a unei colecții Resort 2022.

Și ghicit ce ținute au furat ochii? Da, chiar cele în această combinație de culori roz- roșu.

Dacă am învățat ceva până în prezent, trendurile o dată instalate, vin și rămân  câțiva ani.

Niciodată nu dispar peste noapte.

Așadar dacă până acuma ați ezitat să va aventurați în tărâmul culorilor, este timpul să îndrăzniți.

Îndrăznim să purtăm culori? Asocierea roșu-roz

Rochița ce o port eu o găsiți pe site-ul Bonprix, chiar aici.

Și dacă găsiți altei idei frumoase de ținute, vă rog să împărtășiți cu noi toți.

Până data viitoare…

…o vară frumoasă.

Love,

M.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to Top