Hai la munte: Weride, Wehike, WeCreateMemories

Hello dragilor,Hai la munte: Weride, Wehike, WeCreateMemories

Aveți planuri de weekend?

Haideți să vă povestesc de weekendul meu. Poate va dau idei. Fac ce fac și tot la munte ajung. De data această pe Muntele Mic.

Și am fost cu fetele, nu oricum. Probabil vă gândiți ce fac trei fete pe munte. Ei bine…nu știu altele cum sunt. Dar, noi ne-am distrat de minune.

Am pornit din Timișoara, și nu am oprit până la Sky Lounge.

Sky Lounge România

Drumul până sus este foarte fain. Și simți cum natura începe să îți dea energie. Dar o dată ajunși sus… vă asteapa o priveliște de vis. Panorama munților. Aerul curat. Energia.

Este un început perfect pentru orice zi. Nu doar pentru weekenduri.

Când mergeți savurați aceste momente. Noi asta am făcut. Ne-am băut cafeaua în acest cadru de basm.

Ne-am bucurat ochii și sufletul cu această priveliște. Apoi ne-am luat bicicletele și am plecat la plimbare.

We Ride

Desigur noi am ales traseul cel mai ușor. Înainte să ne judecați prea aspru, ascultați-mă.Hai la munte: Weride, Wehike, WeCreateMemories

Cu bicicleta pe munte, este total altceva decât biciclitul în oraș. Mersul pe drum drept versus coborâtul sau urcatul unei pante. Chestii total diferite.

La coborâre se merge înfrânat. Ai corpul încordat. Mare atenție la frâne. Nici prea prea, nici foarte foarte. Găsirea vitezei potrivite. Astfel încât să nu aveți senzația de pedalat în gol.

Sună puțin diferit de ce facem pe pistă de biciclete nu? Da, dar aveți avantajul unui traseu într-un cadru de poveste. Pur și simplu auziți liniștea. Care este întreruptă doar de cirpit de păsări, sau sursur de apă.

1-0 pentru munte până acum nu?

De la Sky Lounge aveți câteva opțiuni de traseu.

Cel mai ușor, pe drumul de asfalt. Coborați până la telescaun, urcați înapoi. Apoi repetați. De câte ori aveți chef. Și energie.

Dacă sunteți deja experimentați puteți alege variantele de freeride până în Poiana Mărului sau Borlova. Dar mai bine vă las AICI un link.

Mi se pare foarte util. Găsiți toate serviciile. Durata traseelor. Lungimea lor. Programul.

Dar dacă încă nu va simțit pregătiți pentru aventură, este perfect ok  să mergeți doar pentru peisaj. Este hrană pentru suflet.

eBike

Hai la munte: Weride, Wehike, WeCreateMemories

Noi am mers cu bicicletele noastre. Dar aveți opriunea de închiriat eBike. Această bicicletă electrică este de mare, mare ajutor când urcați.

Dacă mergeți pe trasee, este foarte important să ascultați ce vi se spune.

Noi am primit indicații clare. Coborati, țineți stânga.

Noi am coborât, am făcut dreapta și am făcut un mic picnic cu pufuleți și apă încercând să vedem cum ajungem înapoi sus.

Am ajuns înapoi în condiții excelente, dar nu vă bazați pe noroc. Fiți atenți, ascultați, și distrați-va.

We Create Memories

Dacă nici una din variante nu vă face încă cu ochiul, va dau o altă idee.

Plimbați-vă. Ușor la pas. Lucruri frumoase sunt de văzut. Mergeți pe poteci. Inspirați aerul curat de munte. Faceți poze.

Și chiar și cei mai leneși dintre noi au opțiuni. Ture cu telescaunul.

Am acoperit tot? Ahhh nu… a mai rămas scuza :”Nu am cu cine lăsa copii!”

Nici nu trebuie, fiindcă locul este child-friendly. Este chiar mișto să luați copii cu voi. ÎI obișnuiți de mici cu munte și natură. Și libertate.

Stiti că există o zicală din bătrâni : “Omul sfințește locul”.

Este cât se poate de adevărată. Cu toții am mers cu siguranță în multe locuri minunate. În locuri minunate din care lipsea ceva. Paiunea, implicarea și viziunea.

Fără aceste ingrediente nu putem creea nimic. Aici nu lipsesc.

Părerea mea este că Cristi Dunca dă viață locului. Un om simplu, deschis, ce iubește muntele. Și dacă îl lăsăți o să va insufle și vouă această pasiune.

Și dacă plecați de pe Muntele Mic cu această pasiune este super. Chiar dacă o duceți în altă parte. Ca și comunitate avem de câștigat.

Pentru că România este frumoasă. Și reconectarea la natură este esențială.

Până dată viitoare, nu uitați să zâmbiți și să vă bucurați de viață.

Love,

M.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to Top