Drumeție în Munții Țarcu cu Rotahiking

Drumeție în Munții Țarcu cu Rotahiking

Cu puțin timp în urmă am publicat pe blog un articol despre ceea ce înseamnă Rotaract Club Timisoara Opera.

Iar la finalul articolului, a rămas lansată o invitație.

O invitație la o drumeție cu scop caritabil pe Vârful Țarcu.

O expediție montană la care am participat și eu, alături de mulți alți oameni faini.

Scopul acestei drumeții a fost strângerea de bani, pentru copii de la Cornești, proiectul de suflet al clubului.

Dar înainte  să vă povestesc orice altceva, trebuie să aducem cu toții laude copiilor ce au participat. Pentru că 4 din copiii de la Cornești au urcat alături de noi pe munte.

A fost prima lor ieșire pe munte, și s-au descurcat extraordinar.

Drumeție în Munții Țarcu

Șaua Jigoria-Cabana Cuntu-Vârful Țarcu

Bun, dar cum a început totul? Ei bine vreo 30 de oameni conștiincioși ne-am trezit sâmbăta dimineața devreme.

Ne-am băut cafelele în mașină în drum spre munții Tarcu.Și ne-am început ziua cu bună dispoziție.

Urcarea propriu zisă a început din Șaua Jigoria (1205m). Traseul de aici până la Cabana Cuntu (1474m) este prin pădure.  Este o urcare costantă și ușoară.

Noi  am plecat super echipați și pregătiți pentru zăpadă. Ei bine pe această porțiune, iarna părea că a trecut deja și s- a instalat primăvara.

Ne-am oprit bineînțeles pentru poze, în mica poieniță ce ne arată prima vedere spre creasta munților Țarcu.Drumeție în Munții Țarcu cu Rotahiking

Apoi ne-am continuat drumul prin pădurea deasă până la Cabana Cuntu. Tot traseul până aici, dacă vorbim de timp a fost în jurul a două ore.

Am poposit așadar  și ne-am servit “bruch-ul”. Și prin asta da, mă refer da, la sanwichurile aduse de acasă, ciocolată și jeleuri. Oups !

Și s- a cântat, și s- a ras și astfel energizati am pornit mai departe.

De aici , a început de fapt aventura.

Drumul spre vârf prin golul alpin

O dată ieșiți în golul alpin, iarnă ne-a urat bun venit.

Știu că dacă nu ați fost în ultima perioada pe la munte, din confortul orașului pare greu de crezut ce vedeți în poze. Pare greu de imaginat că aproape de 1 mai iarnă este în plină putere la munte.Și toate acestea, atât de aproape de Timișoara.

Urcarea pe zăpadă, a fost obositoare. Centimetrii buni de zăpadă sub picioare, soarele în ochi, alb nesfârșit peste tot. Este o experiență extraordinar de frumoasă și solicitantă. Însă  cei neobinsnuiti cu astfel de trasee vor resimți efortul.  Și nu este nici un fel de rușine.Drumeție în Munții Țarcu cu Rotahiking

Muntele este capricios, dar dacă ajunge să va placă în condiții grele, o să îl iubiți toată viața.

Ca și sfat util. Dacă pe viitor vă gășiți în situații similare, să țineți minte să utilizați crema de potectie solară și ochelarii de soare.

Altfel vă puteți alege cu arsuri solare de toată “frumusețea”.

Priveliștea de  aici este generoasă și va compensa orice minus. Avem o vedere frumoasă asupra muntilor și a Depresiunii Caransebesului.

Urcarea spre vârf pentru noi a fost solicitanta, mai ales spre final. Însă nimeni nu s-a dat bătut, toată lumea a ajuns la destinația finală. Avem fiecare  și pozele de “fală” să o dovedim.

De la Cabana Cuntu, până pe Varfu Tarcu, în condițiile mai sus descrise, am făcut aproximativ 4 ore.

Ore în care am ras, ne-am ajutat și ne-am încurajat unii pe alții să mergem mai departe.

Și după tot efortul depus la urcare, coborârea a fost floare la ureche. Și extrem de distractivă.

Ca și timp a durat undeva la 3 ore, deci pe jumate din cât ne-a luat să urcăm.

Drumeție în Munții Țarcu cu Rotahiking

Drumeție în Munții Țarcu

Impresii pe final

Dacă recomand experiența?

Categoric.

O zi întreagă petrecută pe munte, în aer curat, cu niște oameni mișto. Și mai ales toate făcute cu un scop caritabil să nu uităm.

Să știți că Rotaract Club timisoara Opera pregătește deja următorul eveniment.  Așa că este o ocazie perfectă să participați și voi.

Dar până atunci…

…zile cu soare și bucurie să aveți.

Love,

M.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to Top