Cursuri de spaniolă în Timișoara
Cum am ajuns eu să scriu despre cursuri de spaniolă în Timișoara?
Ei bine, povestea începe într-un mod destul de neașteptat. Acum aproximativ patru ani eram acasă și discutam cu vecina mea despre extensii de păr. Nu aveam neapărat nevoie de ele, dar cochetam cu ideea de a cheltui niște bani pe așa ceva. Și, timp de câteva zile, am analizat foarte serios perspectiva achiziționării unor extensii de păr.
Până când am găsit un anunț despre un curs de spaniolă.
Prețul initial era aproximativ același.
Decizia a fost, bineînțeles, destul de ușoară. Nu e greu de ghicit în ce direcție am ales să investesc banii, mai ales că acum sunt fericita posesoare a unei diplome C1 la limba spaniolă, obținută la examenul DELE.
Am luat numărul din anunț, am sunat să cer mai multe detalii și așa am ajuns la Active Learning și l-am cunoscut pe Jorge, profesorul ce va urma sa ne indrume in această frumoasă calatorie.
La început nu aveam niciun plan
Când am început cursul, am venit cu o atitudine foarte relaxată. Voiam pur și simplu să văd cum este, dacă mi se potrivește și dacă reușesc să învăț.
Nu aveam în niciun caz ambiția de a obține o diplomă oficială. Cu atât mai puțin una de C1. Sincer, nici nu cred că mi-ar fi trecut prin cap că voi ajunge vreodată acolo.
Dar, atunci, cum am ajuns?
Primul lucru pe care l-am descoperit a fost că, de fapt, nu știam spaniolă atât de bine pe cât credeam.
Bineînțeles, când am mers la primul curs eram convinsă că știu deja ceva spaniolă. Doar eram generația care a prins Acasă TV și boom-ul de telenovele din România.
În copilăria mea, era absolut normal să ne uităm la telenovele. Și, în mintea noastră, toți copiii „știau” spaniolă.
Știam multe cuvinte, într-adevăr. Recunoșteam expresii și puteam să înțeleg destul de multe lucruri. La vorbit, însă, situația era cu totul alta. Vocabularul activ era mult mai limitat.
La curs am descoperit că spaniola de la televizor reprezenta doar o mică parte din ceea ce înseamnă, de fapt, să cunoști o limbă.
Cum se desfășurau cursurile?
Ora de ora, am început cu lucruri aparent simple. Lecții accesibile, exerciții, conversație.
Și, treptat, am descoperit că Jorge are un sistem foarte fain de a ne învăța.
Nu era genul de curs în care înveți o lecție, dai pagina și nu mai revii niciodată la ea. Noțiunile se repetau constant. De la o oră la alta exista mereu o recapitulare, iar lucrurile începeau să se lege natural.
Un alt avantaj important pentru mine a fost faptul că grupele erau mici. Asta însemna că fiecare avea timp să vorbească, să pună întrebări și, foarte important, să facă greșeli.
Pentru că, până la urmă, cred că aici este una dintre cele mai mari probleme atunci când înveți o limbă străină: trebuie să ai curajul să vorbești chiar și atunci când nu ești sigur că spui totul corect.
Iar Jorge ne încuraja constant să țintim mai sus și să încercăm să obținem certificarea DELE B1. Pentru ca este ceva cu ce ramai o viata intreaga.
Dacă nu ar fi fost încurajarea lui, probabil că nu aș fi făcut pasul.
De la „hai să vedem cum e” la diploma B2
În septembrie 2022 am început cursurile, iar în mai am dat examenul pentru B2. În 2023 am obținut diploma.
Pare rapid? Poate.
Pare greu de realizat? Poate.
Dar se poate.
Nu din povești, nu din auzite și nu pentru că am avut eu vreun talent secret la limbi străine. Din experiența mea.
A fost ușor? Nu neapărat.
Am participat la cursuri, am făcut temele și am vorbit cât mai mult la ore. Iar cu câteva luni înainte de examen am început să mă înconjor, literalmente, de spaniolă.
Am căutat pe Netflix seriale spaniole și am început să le urmăresc în limba originală, cu subtitrare în spaniolă.
Aici, trebuie să recunosc, perioada telenovelelor din copilărie chiar m-a ajutat. Aveam deja „urechea” formată pentru limba spaniolă și eram obișnuită cu ritmul și sonoritatea ei.
În mașină ascultam doar muzică în spaniolă.
La cursuri am aflat și de câteva podcasturi în limba spaniolă, pe care, la un moment dat, am început să le ascult constant.
Toate lucrurile astea s-au adunat. Mi-am mărit vocabularul, am început să înțeleg din ce în ce mai mult și, cel mai important, am început să-mi dau drumul la vorbit.
Nu am avut foarte multe ocazii să vorbesc spaniolă în afara cursurilor, dar am încercat să compensez prin scris.
Am început să scriu mult în spaniolă.
Nu este varianta ideală și, evident, nu poate înlocui conversația reală, dar pentru mine a funcționat enorm de bine.
Și apoi am vrut mai mult-Cursuri de spaniolă în Timișoara
După B2, lucrurile au început să devină interesante.
Cu orele de seară, exercițiile din timpul liber, serialele, podcasturile, muzica și tot mai multă spaniolă în jurul meu, am continuat.
Așa am ajuns la B2.
Și atunci mi-am dat seama de ceva: îmi doresc mai mult.
Și răspunsul a fost: C1.
Da, eu, persoana care cu cativa ani înainte se gândea dacă să dea banii pe niște extensii de păr sau pe un curs de spaniolă, ajunsesem să-mi doresc o certificare C1. Și de aici începe, de fapt, următoarea parte a poveștii.
Drumul către C1 nu a fost chiar atât de lin
Doar că aici lucrurile nu au mai mers la fel de repede.
În primul rând, nu prea existau doritori pentru cursuri de spaniolă la nivel C1. Așa că am avut răbdare. Am așteptat aproape un an până când s-a format o grupă.
Îi spusesem deja lui Jorge că îmi doresc să continui și l-am rugat să mă anunțe atunci când se va forma o grupă de C1.
Și m-a anunțat.
Așa că, în septembrie 2024, m-am întors din nou în sala de clasă. De data aceasta, pentru nivelul C1.
Cursurile au continuat până în 2025, când era programat examenul.
Ce am primit în plus față de cursul de spaniolă?
O grupă foarte faină de oameni pasionați de spaniolă.
Am învățat, bineînțeles, limba, dar am descoperit și o parte din cultura spaniolă și hispano-americană. Pentru că acesta este, până la urmă, unul dintre marile avantaje ale imersării într-o limbă: prin ea descoperi o lume nouă.
Alte obiceiuri.
Alte perspective.
Si bineinteles alte feluri de a vedea viața și lucrurile care ne înconjoară.
Și cred că acesta este unul dintre lucrurile care m-au făcut să continui.
La un moment dat, una dintre colegele de curs a scris pe grupul de WhatsApp că îi este dor de ore și că s-ar întoarce în clasă doar pentru a se bucura din nou de plăcerea orelor împreună.
Sună puțin siropos, poate.
Dar, sincer, exact așa simt și eu.
Îmi este dor de orele de spaniolă.
Pentru că la aceste cursuri s-a format o atmosferă foarte faină. Un loc în care simți că descoperi mereu ceva nou, fără stres și fără senzația că ești judecat dacă greșești.
Pur și simplu participi.
Vorbești.
Întrebi.
Greșești.
Înveți.
Și, de multe ori, pleci de la curs cu senzația că ai descoperit ceva nou, chiar și atunci când ai mers acolo după o zi lungă de muncă.
Cred că asta mi-a plăcut cel mai mult la tot acest drum: faptul că, fără să-mi propun inițial nimic mai mult decât să încerc un curs de spaniolă, am ajuns să descopăr nu doar o limbă, ci și o altă lume și, într-un fel, un grup de oameni cu care am ajuns să împart aceeași pasiune.
Iar dacă mă gândesc acum la începutul poveștii, alegerea pare aproape amuzantă.
Aș fi putut să-mi cumpăr extensii de păr.
În schimb, am ales spaniola.
Și cred că a fost una dintre cele mai bune cheltuieli pe care le-am făcut.
Și dacă tot am ajuns până aici…
Dacă după toată povestea asta v-a venit și vouă cheful să învățați spaniolă, am și o veste bună.
În septembrie începe o nouă grupă de cursuri de spaniolă la Active Learning.
Nu știu dacă veți ajunge la C1. Nici eu nu știam când am intrat prima dată în sala de curs. 😄
Dar știu că puteți începe de la „hola” și să vedeți unde vă duce drumul.
Poate o să fie doar un curs de spaniolă. Poate o să fie începutul unei pasiuni. Sau poate o să ajungeți să vă uitați la seriale spaniole fără subtitrare, să ascultați podcasturi pe care la început nu le înțelegeți deloc și, cine știe, poate peste câțiva ani o să scrieți și voi un articol despre cum ați ajuns la C1.
Eu una nu am pornit cu niciun plan.
Am pornit de la o dilemă foarte serioasă: extensii de păr sau curs de spaniolă?
Restul poveștii îl știți deja.
Așa că, dacă vreți să profitați de grupa care începe în septembrie, poate acesta este momentul să spuneți și voi un „hola”. 😊
Și cine știe unde ajungeți de aici.
Link-uri poze:




